Vicecampioana la handbal feminin U Jolidon Cluj și-a stabilit programul de pregătire din această vară, premergător debutului formației ardelene în preliminariile Ligii Campionilor.
Formația universitară are programată reunirea la 1 iulie, iar după vizita medicală va efectua două cantonamente, unul pe Litoral (4-12 iulie) și al doilea la munte (14-23 iulie).
Luna august va fi rezervată turneelor de verificare, după cum urmează: 6-7 august la Reșița, în organizarea Universității Reșița, 14-15 august, în Ungaria, în organizarea clubului Bekescsaba, 21-22 august pe teren propriu și 27-28 august, la Zalău. La turneul de la Cluj vor participa formațiile Bekescsaba, HC Zalău, lotul național de tineret al României și Cornexi Alcoa (Ungaria).
„Celelalte adversare de la turnee nu le cunoaștem în totalitate, deocamdată. Suntem în mijlocul perioadei de stabilire a lotului, din care vor pleca 3-4 jucătoare și vor veni două sau trei, posibil și una străină. Am demarat negocieri, dar încă nu avem certitudini. Oricum, dorim ca până în 15 iunie, să stabilim toate aceste detalii„, a declarat directorul sportiv al U Jolidon, Cosmin Sălăjan, pentru MEDIAFAX.
Liga Națională 2010-2011 va debuta în 5 septembrie, echipa clujeană urmând a evolua și în cel de-al doilea turneu preliminar al Ligii Campionilor, care se va derula sub forma grupelor.
U Jolidon Cluj va juca pentru prima dată în istorie în cea mai importantă competiție continentală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER